AcasăACTUALFirma prietenului directorului Dezvoltare Urbană  Slatina folosește și utilajele firmei de stat

Firma prietenului directorului Dezvoltare Urbană  Slatina folosește și utilajele firmei de stat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Rominstec Construct SRL, firma patronată de un apropiat al directorului Dezvoltare Urbană Slatina, primește contracte pe bandă rulantă de la instituțiile din subordinea primăriei, dar și beneficii care ridică noi semne de întrebare. Pe lângă faptul că ar fi preluat muncitorii de la societatea publică Dezvoltare Urbană, firma folosește și utilajele acesteia în lucrările executate, relatează surse din interioru DUS. Nu este clar dacă pentru folosirea acestor echipamente se plătește ceva sau dacă există vreun acord oficial.

Imagini cu utilajele Dezvoltare Urbană folosite de firma Rominstec Construct SRL, la Fântâna Speranţei:

Rominstec a fost înființată recent de Andrei Constantin Din, un apropiat al lui Andrei Bălan, directorul firmei Dezvoltare Urbană Slatina. Potrivit unor surse din administrația locală, între nouă și cincisprezece muncitori ar fi fost transferați de la firma primăriei la Rominstec. Într-un interval scurt, firma a obținut contracte directe pentru lucrări care puteau fi executate de Dezvoltare Urbană, precum amenajarea zonei Fântâna Speranței. Suspiciunea este că totul s-a făcut cu intenție pentru a muta banii publici într-o zonă de control prietenesc, cu prețuri mai mari și profituri private.

Situația a fost agravată de un control al ITM Olt, care a descoperit două persoane muncind „la negru” pentru Rominstec. Inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 40.000 lei. În ciuda acestei sancțiuni, firma a continuat să primească lucrări de la autoritățile locale.

Pe lângă preluarea personalului, surse din primărie spun că Rominstec folosește și utilajele deținute de Dezvoltare Urbană Slatina. Nu este clar dacă între cele două entități există vreun contract sau vreo formă de plată pentru acest lucru. Această practică ridică noi întrebări privind utilizarea resurselor publice în interesul unor firme apropiate de conducerea instituțiilor locale.

Pe „Loisir”

În tot acest timp, directorul Dezvoltare Urbană Andrei Bălan, patronul Rominstec Andrei Din și directorul Loisir SRL, Alin Suciu, au fost surprinși împreună în vacanțe, inclusiv în Spania, în ciuda suspiciunilor de favoritism și conflicte de interese.

Datele financiare ale Rominstec arată o firmă la început de drum, cu pierderi și datorii. Cu toate acestea, în perioada mai-iulie 2025, a obținut opt contracte directe de la instituții publice, totalizând peste 210.000 lei, fără TVA.

Fără experiență, cu angajați veniți dintr-o firmă publică, utilaje luate pe tăcute și deja sancționată pentru muncă la negru, Rominstec pare a fi mai mult decât o societate „de casă” a administrației locale. Este un exemplu de cum se pot recicla resursele publice în folosul unei clientele apropiate de decidenții locali.

Reporter 24 TV

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri