Social-democraţii olteni au păstrat tradiţia şi vineri, cu ocazia Zilei de 1 Martie, când au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor din majoritatea localităţilor judeţului.
La Slatina, social-democraţii au fost conduşi de preşedintele PSD Marius Oprescu şi de primarul Marius Oprescu.
Este o tradiție pe care PSD-ul o păstrează de 15 ani.
„Iată, PSD a ajuns la al XV-lea an în care de 1 Martie, dar și de 8 Martie, ieșim pe stradă și împărțim doamnelor și domnișoarelor flori. Este prima zi de primăvară, încercăm să fim noi vestitorii primăverii. Chiar dacă vremea este astăzi (vineri n.r.) mai urâtă, cu toate acestea ne-am întâlnit cu foarte multe doamne și domnișoare, le-am urat o primăvară frumoasă și să aibă un an pe care și-l doresc”, a spus Marius Oprescu, președintele social democraților olteni.
Emil Moț, primarul urbei, nu a ezitat să schimbe și câteva vorbe cu slătinencele întâlnite pe stradă.
„Doamnelor, domnișoarelor, de 1 Martie, apoi de 8 Martie, vă aducem o floare și un zâmbet, pentru că începând din această zi începe primăvara. La mulți ani, slătinencelor! Ca în fiecare an, noi o să fim aici pentru dumneavoastră și o să încercăm să vă facem tot anul cât mai bun. La mulți ani!”, a declarat edilul.
Alături de cei doi a fost și deputatul PSD Marius Iancu, dar și Florin Barbu, deputat PSD de Olt și ministru al Agriculturii.
„Mă bucur să fiu astăzi (vineri, 1 Martie n.r.) alături de colegii mei, la Slatina, acasă, pentru a oferi o floare și urările frumoase către toate doamnele și domnișoarele din municipiu. Cred că este o formă de respect, de considerație, față de slătinence, le urez o primăvară frumoasă, iar pentru că este și început de an agricol le spun fermierilor, printre care sunt multe femei, să fie cel mai bun an din ultimii patru ani”, a spus ministrul oltean.
O primăvară frumoasă le-a urat reprezentantelor sexului frumos și deputatul Iancu: „Sperăm ca și astăzi, ca de fiecare dată, prin gestul nostru, am făcut o zi mai frumoasă pentru doamnele și domnișoarele din orașul nostru Slatina și cu această ocazie le urez și eu o primăvară frumoasă și La mulți ani!”.