AcasăACTUAL„Foc de artificii”, la final. 11 dosare penale deschise în judeţul Olt,...

„Foc de artificii”, la final. 11 dosare penale deschise în judeţul Olt, unor persoane care vindeau fără drept obiecte pirotehnice

spot_img
spot_img
- Advertisement -

11 de dosare penale au fost întocmite, în ultimele două luni, în cadrul acţiunii „Foc de artificii”, care a fost desfăşurată de poliţiştii din Olt. Totodată, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei.

Timp de aproximativ două luni, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

În perioada 26 noiembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, polițiștii au efectuat acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Au fost vizate persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializau ambulant articole pirotehnice.

„Activităţile au avut scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În această perioadă au fost întocmite 11 de dosare penale și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei.

De asemenea cu ocazia controalelor efectuate, au fost ridicate în vederea confiscării peste 900 de kg de materiale pirotehnice, în valoare de 22.700 de lei.

„Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, două persoane au suferit vătămări. Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an”, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.