UPDATE: Bărbatul care conducea buldoexcavatorul a fost identificat şi este audiat de poliţişti.
„La acest moment, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Alexandria (bărbat în vârstă de 57 de ani, din Alexandria).
A fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele indicând faptul că nu se află sub influența alcoolui/substanțelor interzise.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infraționale, urmând ca bărbatul să fie audiat”, transmite IPJ Teleorman.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Un bărbat din Teleorman este căutat de poliţişti după ce, seara trecută, a condus un buldoexacavator peste un câmp agricol unde era plantată mazăre. Poliţiştii au încercat să-l oprească pe şofer folosind armamentul din dotare, dar acesta a abandonat utilajul şi a reuşit să scape.
Potrivit IPJ Teleorman, în seara de 31 martie, Poliția Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre.
„La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, polițiștii efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe centura ocolitoare a orașului și în zona extravilană.
În contextul redat mai sus, s-a procedat la urmărirea acestuia, în vederea opririi, însă conducătorul buldoexcavatorului ar fi încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele și pe polițiști, moment în care aceștia au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului, fără ca șoferul să oprească”, transmite IPJ Teleorman.
În extravilanul localității, terenul accidentat nu a permis urmărirea acestuia, ulterior vehiculul fiind abandonat pe câmp de către conducătorul auto și găsit de polițiști.
Bărbatul e căutat de poliţşti.
„La acest moment, polițiștii din Alexandria derulează activități în vederea stabilirii identității și depistării acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, mai arată IPJ.












