AcasăPOLITICĂFostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov, achitat DEFINITIV într-un dosar în care...

Fostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov, achitat DEFINITIV într-un dosar în care era acuzat de instigare la dare de mită

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul ministru al Finanţelor şi primar al Slatinei, Darius Vâlcov, a fost achitat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Craiova, în dosarul „Millenium Topographica”, în care era acuzat de instigare la dare de mită.

Achitaţi au fost şi ceilalţi inculpaţi, Eduard Cincu, angajat al OCPI Olt, Mircea Dogaru, jurist la SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, dar şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al firmei.

Solutia pe scurt: „Respinge apelul formulat de apelant Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelantul inculpat Vâlcov Darius Bogdan. Desfiinţează sentinţa penală apelată în sensul că, Schimbă temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1969 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 alin. 1 C.pen. şi instigarea la luarea de mită prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000 şi art.5 alin.1 Noul Cod penal, şi art.5 alin. 1 C.pen., din art. 16 lit. b teza I Cpp în art. 16 lit. a C.p.p. Menţine celelalte dispozitii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art 275 alin 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art 275 alin 6 C.p.p,onorariile avocatilor din oficiu raman în sarcina statului Definitivă. Pronunţată azi, 18 noiembrie 2021, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”.

Şi instanţa de fond, Tribunalul Gorj, a dispus achitarea tututor inculpaţilor, în vara anului trecut.

Fostul primar al municipiului Slatina a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru instigare la dare și luare de mită, suspiciunea fiind că ar fi iniţiat constituirea a trei societăţi care ,,acţionau ca un tot unitar”.

„Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, preciza, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

CITEŞTE ŞI: Doi tineri din Teleorman au alimentat la benzinării din Olt şi n-au plătit. Unul dintre ei a fost reţinut

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri