Un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-o casă, luni dimineaţă, în comuna Mihăeşti din judeţul Argeş.
Potrivit ISU Argeş, nu au fost înregistrate victime.
„Accident rutier produs în comuna Mihăești, satul Valea Brazilor, în care, din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o gospodărie.
Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Este vorba despre un autoturism care a lovit o anexă gospodărească.
Nu sunt victime, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire ale incendiilor”, transmite ISU.