AcasăECONOMIE"Gândeşte liber!" Pro TV s-a vândut unui miliardar ceh cu viziuni pro-ruse

„Gândeşte liber!” Pro TV s-a vândut unui miliardar ceh cu viziuni pro-ruse

spot_img
spot_img
- Advertisement -

CME – Central European Media Enterprise – principalul acţionar al Pro TV, a anunţat duminică seara că a ajuns la o înţelegere definitivă pentru a fi achiziţionat de PPF Group din Cehia, într-o tranzacţie de 2,1 miliarde dolari.

Preţul plătit pentru o acţiune CME este cu 32% mai mare decât în primăvară, când grupul de televiziune a anunţat că analizează mai multe opţiuni privind viitorul companiei.

„Comitetul special al board-ului, împreună cu consilierii noştri, a condus un proces extins de revizuire a alternativelor, ceea ce a însemnat implicarea mai multor parteneri strategici şi financiari. Anunţul de astăzi reafirmă angajamentul nostru în a livra valoare pentru acţionari”, spune John Billock, preşedinte al board-ului de directori al CME.

CME, cel mai mare operator de televiziune din Europa Centrală şi de Est, era deţinut de gigantul american AT&T, care preluase această companie de la Time Warner în urma unei tranzacţii globale.

„În cursul ultimilor şase ani, în timp ce ne-am transformat businessul şi am livrat constant o creştere a profitabilităţii, principala noastră preocupare a fost generarea de valoare pentru acţionarii noştri. Eforturile noastre culminează în această tranzacţie, şi suntem siguri că este alegerea bună pentru acţionarii noştri şi o concluzie satisfăcătoare la una dintre cele mai de succes reorganizări a unei comanii media lider de piaţă în ultimii ani. Suntem mulţumiţi că grupul PPF ne împarte perspectiva”, anunţă Michael Del Nin şi Christoph Mainusch, co-executivi ai CME.

CME şi-a început activitatea la începutul anilor 90, compania fiind fondată de antreprenorul american Ronald Lauder, fost ambasador al SUA în Austria şi fiul celui care a creat brandul de cosmetice Estee Lauder.

În România, Lauder s-a asociat în anii 90 cu antreprenorul român Adrian Sârbu, care a creat Pro TV. Adrian Sârbu a ieşit din CME şi din Pro TV în 2013.

Grupul media CME operează în cinci pieţe din Europa Centrală şi de Est, unde este printre liderii pieţei. Operaţiunile cuprind 30 de canale de televiziune în Bulgaria (bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action, bTV Lady şi Ring), Cehia (Nova, Nova 2, Nova Cinema, Nova Sport 1, Nova Sport 2, Nova International, Nova Action şi Nova Gold), România (PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, PRO TV International, PRO TV Chişinău), Slovacia (TV Markiza, Markiza International, Doma şi Dajito) şi Slovenia (POP TV, Kanal A, Brio, Oto şi Kino).

Grupul PPF este deţinut de miliardarul ceh Petr Kellner, care a cumpărat în România în ultimii ani două clădiri de birouri de lângă Guvern – Metropolis şi Crystal Tower.

„Achiziţia CME cu activele sale media în cinci ţări europene va completa şi va consolida în continuare operaţiunile noastre de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est. Dorim să valorificăm sinergiile naturale dintre crearea de conţinut şi distribuţia acestuia, cu scopul de a dezvolta în continuare afacerile noastre de telecomunicaţii şi mass-media. CME este o organizaţie sănătoasă şi bine condusă şi nu intenţionăm să aducem modificări semnificative la nivelul operaţiunilor sale. „, Peter Kellner, acţionarul majoritar al PPF.

Consultanţii PPF au fost băncile franceze BNP Paribas şi Societe Generale, iar o finanţare de 1,15 miliarde euro a fost dată BNP Paribas, Credit Agricole CIB, Credit Suisse, HSBC, Societe Generale şi UniCredit.

PPF are ca si consultant financiar pe J.P. Morgan Securities plc, iar ca si consultant juridic pe White & Case LLP.De cealaltă parte a mesei, CME i-a avut ca şi consultanţi financiari pe Allen & Company şi Bank of America Merril Lynch, iar ca şi consultant juridic Convington & Burling LLP.

Grupul PPF investeşte în mai multe segmente de piaţă precum servicii financiare, telecomunicaţii, biotehnologie, imobiliare şi inginerie mecanică. Activitatea grupului PPF se întinde din Europa până în America de Nord şi în toată Asia. Grupul PPF deţine active care depăşesc 45 de miliarde de euro la nivel global.

Petr Kellner, 55 ani, este cel mai bogat om din Cehia, cu o avere de peste 7 miliarde euro. El a început să îşi construiască averea la începutul anilor 90, vânzând produse de birotică şi papetărie.

Mai târziu a lansat un fond de investiţii prin care a cumpărat cel mai mare asigurator din Cehia în timpul privatizărilor. Fondul PPF este cel mai mare acţionar în compania Home Credit, o firmă financiar gigant cu operaţiuni în 10 ţări. businessmagazin.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.