O tânără în vârstă de 37 de ani, din Craiova, cunoscută cu afecţiuni psihice se află internată la spital, în comă, după ce s-a aruncat de la etajul şapte al blocului în care locuia.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că incidentul a fost anunţat de mama tinerei.
„În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției 3 Politie Craiova au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 62 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că fiica sa, în varsta de 36 de ani, s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc din Craiova. Persoana in cauza a fost transportata la spital, fiind inconștientă. Din verificările efectuate până în prezent a rezultat faptul că femeia respectiva este cunoscută cu afecțiuni psihice”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
El a adăugat că, până în prezent, nu au fost obținute date din care sa rezulte suspiciuni cu privire la ceea ce s-a întâmplat.