AcasăACTUALGrătar organizat la pompieri, încheiat cu bătaie şi condamnări penale

Grătar organizat la pompieri, încheiat cu bătaie şi condamnări penale

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un fost pompier din capitală a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei după ce şi-a lovit un superior.

Plutonierul adjutant trecut în rezervă va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității la o școală din Drajna.

Toată povestea care a dus la condamnare a început în noiembrie 2019, în timp ce bărbatul era de serviciu la subunitatea de pompieri din Capitală. Acesta aprinsese grătarul împreună cu colegii săi și, la un moment dat, șeful de tură, deranjat de ceea ce se petrece în unitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a dat alarma și i-a convocat pe toți pompierii pe platforma unității.

Însă pompierul cu pricina a refuzat să se prezinte, așa că i s-a făcut raport. Aflând că riscă să fie sancționat, acesta i-a cerut socoteală șefului de tură, un coleg cu care, de altfel, până atunci se înțelesese cât de cât, și a tăbărât pe el. S-a năpustit cu mâinile în gâtul superiorului, l-a îmbrâncit, l-a culcat la pământ și apoi l-a imobilizat cu genunchii.

În urma acestui incident a fost trecut în rezervă și s-a ales cu acuzații de ordin penal, motiv pentru care acum a fost condamnat definitiv, potrivit ştirileprotv.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri