Un tânăr în vârstă de 22 de ani a decedat, noaptea trecută, după ce mașina în care se afla a intrat într-un copac, în localitatea Hinova din județul Mehedinți.
Potrivit ISU Mehedinți, accidentul s-a produs pe DN56A, în localitatea Hinova.
În urma accidentului în care un autoturism a intrat într-un cap de pod, au rezultat trei victime, din care una încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia.
Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima, un bărbat de circa 22 de ani, în stare de inconștiență. Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul SAJ.
Celelalte două victime, doi bărbați de circa 21 de ani, respectiv 25 de ani, au fost evaluate de către echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin, în stare de conștiență.
Cazul a fost preluat de polițiști.