AcasăADMINISTRAŢIEGuvernul României reaprobă, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru Sala polivalentă din Slatina. Urmează...

Guvernul României reaprobă, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru Sala polivalentă din Slatina. Urmează scoaterea la licitaţie a restului de lucrări

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Guvernul României reaprobă, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru finalizarea construirii Sălii de Sport Multifuncţionale cu 3.000 de locuri de la Slatina. Ulterior, CNI va putea să scoată la licitaţie restul de lucrare.

Un Proiect de Hotărâre de Guvern pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sală de Sport Multifuncțională cu 3000 de locuri – structură preluată, str. Crișan, nr. 33, municipiul Slatina, județul Olt” va fi aprobat astăzi de Guvernul României, potrivit informaţiilor oficiale.

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 22 februarie 2024

După această formalitate birocratică, obiectivul va fi scos la licitaţie de Compania Naţională de Investiţii, care se află în subordinea Ministerului Dezvoltării şi care coordonează întreaga investiţie.

„La Sala polivalentă se face un nou proiect tehnic, începând de la starea actuală a investiţiei. Apoi, trebuie licitată execuţia. Amplasamentul nu este al nostru, Primăria Slatina nu are absolut nicio treabă acolo şi nici nu putem să intervenim. Amplasamentul a fost predat la CNI de foarte mult timp, peste 10 ani”, declara primarul Emil Moţ, la cea mai recentă conferinţă de presă susţinută.

Obiectivul „Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Antreprenorul desemnat de către CNI a intrat în faliment, iar investiţia a fost din nou blocată.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri