„Idealul unui psihiatru, care tratează un pacient cu adicție într-un serviciu de cronici, este să mărească perioada de abstinență. Ce-și dorește pacientul de la tine este ca el să controleze adicția”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă, invitată în cadrul podcastului „Ionuț Jifcu”. Această diferență fundamentală de viziune între specialistul, care cunoaște mecanismele bolii, și pacientul dominat de substanță reprezintă unul dintre cele mai complexe obstacole în procesul de recuperare.
Dezamăgirea cadrului medical intervine adesea atunci când eforturile depuse pe parcursul internării se lovesc de fragilitatea voinței umane, exact în momentul în care terapia părea să fi dat roade.
„După ce sunt eu convinsă că un pacient a ajuns la liman și gata, dă mâna cu mine când pleacă, îi dau biletul de externare, și el mă întreabă: «Doamna doctor, dar o bere fără alcool pot să beau?» Mi-am dat seama că am luat-o de la zero”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă, ilustrând cât de ușor poate mintea să caute portițe de întoarcere la vechile obiceiuri destructive.
Secția post-cură și limitele intervenției într-un spital de cronici
Discuția din cadrul podcastului s-a concentrat şi pe infrastructura medicală disponibilă și pe deschiderea unei secții dedicate la Spitalul de Psihiatrie Cronici.
„Avem deja niște luni bune, din august cred, de când noi tratăm”, spune medicul.
Specialistul a ținut să clarifice însă o distincție vitală privind tipul de asistență medicală pe care instituția o poate oferi, subliniind că spitalul nu preia urgențele majore cauzate de consum.
„Noi primim doar pacienți post-cură, pentru că, fiind un spital cu competență limitată, nu putem să primim pacienți care pot să facă sevraj sau care să vină în intoxicație”, a declarat medicul psihiatru.
Ea a adăugat că pacienții se află încă în plin proces de recuperare, dar au depășit momentul critic al sevrajului fizic.
Sevrajul: O urgență medicală care poate ucide
Sevrajul, o stare adesea subestimată de publicul larg, reprezintă o urgență medicală absolută, ce necesită intervenție multidisciplinară rapidă.
„Sevrajul nu este o urgență pe care s-o tratezi la Schitu Greci, într-un câmp, unde spitalul județean este la 20 de kilometri”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă.
Medicul a avertizat asupra complicațiilor severe care pot apărea în lipsa substanței cu care corpul a fost obișnuit.
„Un sevraj trebuie să aibă terapie lângă el, trebuie să aibă UPU, trebuie să aibă serviciul de urgență. Un sevraj te poate omorî, pentru că acolo faci tensiune, faci pusee de hipertensiune, faci febră, faci criză epileptică, se intră în status epileptic”, a declarat aceasta.
Gravitatea acestor simptome face ca tratarea lor în afara unei unități de primiri urgențe dotate corespunzător să fie extrem de riscantă. „Sunt niște chestii pe care nu poți să te aventurezi, cât de deștept te-ai crede tu”, a declarat Dr. Mariana Marcu Leancă.
Iluzia controlului absolut: „Mă pot opri oricând”
Odată trecuți de pericolul iminent al sevrajului fizic, pacienții intră într-o nouă etapă de îngrijire.
În această fază de stabilizare iese la iveală adevărata luptă psihologică. Medicul se confruntă constant cu refuzul pacientului de a accepta renunțarea totală.
„Este foarte interesant lucrul ăsta: deci, eu ca doctor vreau ca ăla să stea cât mai mult să nu bea, el nu vrea asta. El vrea să bea, dar să aibă control”, a declarat specialistul.
Acest mecanism de negare este unul comun în rândul celor care se confruntă cu dependențe, fiind observat și de cei din afara sistemului medical.
„Toți absolut… mai, nu absolut, dar 99,99% dintre ei spun că pot să se oprească oricând. La fel și dependenții de tutun. «Eu fumez pentru că îmi place, eu beau că mă simt și eu bine, dar eu pot să nu beau»”, a declarat Mariana Marcu Leancă.
Realitatea clinică demonstrează însă contrariul. „Dar constatăm că nu trece zi fără să consumi alcool. Și dacă este dependență, dependență psihologică, dependență efectiv, cum zicem noi psihiatrii: corpul îți cere”.
În momentul în care substanța preia controlul, voința individuală devine insuficientă.
„Chiar dacă tu nu mai vrei, corpul cere… s-a obișnuit, s-a terminat. Nu te mai poți ajuta singur”, a declarat psihiatrul.
Adevăratul test al recuperării: Viața dincolo de porțile spitalului
Parcursul profesional al unui medic psihiatru implică o permanentă oscilație între momente de satisfacție și dezamăgiri profesionale. Acceptarea eșecului face parte din dinamica tratării bolilor cronice.
„Iar eu am trăit și eșecul ăsta, că tot vorbim și de… că nu toate sunt împliniri și minunății în psihiatrie. Și eu mi le recunosc: deci, în momentul în care eu sunt sigură pe mine că am reușit cu un pacient… deși am avut și rezultate bune, dar am avut și niște eșecuri”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă.
Momentul externării, marcat de întrebarea fatală despre „berea fără alcool”, arată că pacientul nu a asimilat strategiile de coping necesare unei vieți în abstinență.
Medicul a insistat asupra faptului că starea pacientului în mediul securizat și controlat al unității sanitare nu este un indicator absolut al vindecării.
„Deci el când și-a luat la revedere de la mine, prima întrebare… n-a spus: «Doamna doctor, ce fac?», pentru că – și asta e o chestie foarte importantă pentru tine ca profesionist în sănătatea mintală – rezultatul muncii tale nu este cel pe care tu îl obții la pacientul internat”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă.
Lupta reală cu tentațiile și cu triggerii emoționali începe abia la externare.
„Cum-necum, că stai de vorbă, că-l bibilești, că stai la o terapie… Nu. Ce se întâmplă dincolo de porțile spitalului, de abia acolo tu poți să spui că l-ai redat societății”, a declarat medicul psihiatru.
Bucuria unui astfel de profesionist nu se măsoară în fișe medicale închise sau paturi eliberate, ci în restabilirea funcționalității umane și familiale a individului.
„Tu acolo poți să te mândrești când pacientul îți trimite un mesaj și spune: «Doamna doctor, am petrecut Crăciunul cu familia mea.» Am avut acum un pacient din Brăila care mi-a zis: «Am petrecut Crăciunul cu familia mea și sunt ok»”, a declarat Dr. Mariana Marcu Leancă.
Terapia capătă sens doar atunci când pacientul reușește să își reconstruiască viața distrusă de substanțe.
„Deci, pentru mine ăla înseamnă rezultat al muncii mele, nu că stă la Schitu Greci și i-am făcut bagajul și a plecat. De fapt, succesul începe și rezultatul muncii tale și investiția ta ca psihiatru este după ce iese pe porțile spitalului”, a declarat dr. Mariana Marcu Leancă.
