AcasăACTUALImpact între două autoturisme, pe DN 64. O tânără, la spital

Impact între două autoturisme, pe DN 64. O tânără, la spital

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O adolescentă în vârstă de 18 ani, din Budeşti, a ajuns la spital noaptea trecută în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 64, în localitatea Râureni din Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate două autoturisme.

Citeşte şi: Se cere boicotarea supermarketurilor pentru susținerea producătorilor români

„La fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări, s-a stabilit că accidentul ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme și o autoutilitară.

Cauza exactă urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

În urma impactului, o tânără de 18 ani, din comuna Budești, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Vâlcea.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri