AcasăZiaristi.roÎn contextul neînţelegerilor privind transportul cerealelor, Polonia anunţă ferm: Nu mai transferăm...

În contextul neînţelegerilor privind transportul cerealelor, Polonia anunţă ferm: Nu mai transferăm niciun fel de arme în Ucraina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Polonia a anunţat că nu mai aprovizionează Kievul cu arme, declaraţie care ilustrează tensiunile tot mai mari dintre cei doi aliaţi, într-un moment cheie al ripostei Kievului la invazia rusă, scrie The Guardian.

„Nu mai transferăm niciun fel de arme în Ucraina”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la postul privat de televiziune Polsat News.

„Ne concentrăm în principal pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze, astfel încât aceasta să devină una dintre cele mai puternice armate terestre din Europa, şi asta într-un timp foarte scurt”, a explicat el, precizând că hubul militar situat în oraşul Rzeszow, în sud-estul ţării, prin care trec echipamente occidentale cu destinaţia Ucraina, funcţionează normal.

Premierul nu a precizat când Polonia, unul dintre cei mai mari furnizori de arme ai Ucrainei, a încetat să le furnizeze şi nici nu a confirmat că acest lucru are vreo legătură cu conflictul privind cerealele ucrainene, Varşovia interzicând importul lor pentru a proteja interesele fermierilor săi.

Anunţul său a fost făcut la câteva ore după convocarea „de urgenţă” de către Varşovia a ambasadorului ucrainean pentru a protesta faţă de comentariile preşedintelui Volodimir Zelenski la ONU.

Marţi, preşedintele ucrainean a criticat că „unele ţări se pretind solidare (cu Ucraina) sprijinind indirect Rusia”.

Viceministrul polonez de externe, care l-a primit pe diplomatul ucrainean, a denunţat această „teză falsă” şi „mai ales nejustificată în ceea ce priveşte Polonia care sprijină Ucraina încă din primele zile ale războiului”.

„Să lase emoţia deoparte”

Anunţul de vineri al Bruxellesului cu privire la încetarea interdicţiei de a importa cereale ucrainene,a inflamat spiritele, provocând embargouri unilaterale la care Kievul a răspuns luni anunţând că va depune plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Ca răspuns, premierul polonez a avertizat miercuri că va extinde lista produselor ucrainene interzise la import. „A face presiuni asupra Poloniei în forurile multilaterale sau a trimite plângeri la tribunalele internaţionale nu sunt metode adecvate pentru soluţionarea diferendelor dintre ţările noastre”, a avertizat diplomaţia poloneză într-un comunicat.

„Facem apel la prietenii noştri polonezi să lase emoţia deoparte”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleg Nikolenko, după ce Varşovia a anunţat convocarea ambasadorului ucrainean.

Denunţând „caracterul inacceptabil pentru Ucraina al interzicerii unilaterale de către Polonia a importurilor de cereale ucrainene”, Nikolenko a adăugat că „partea ucraineană a propus Poloniei o soluţie constructivă la problema cerealelor”.

El a deplâns, de asemenea, „caracterul incorect” al remarcilor făcute de preşedintele polonez Andrzej Duda în cursul unei întâlniri cu media la New York. Duda a comparat Ucraina mai ales cu un om care se îneacă, riscând să-l tragă la fund şi, de asemenea, să-l înece pe cel care încearcă să-l salveze (Polonia).

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri