AcasăZiaristi.roÎncearcă să ne bage în război? Ucraina susține că drone rusești au...

Încearcă să ne bage în război? Ucraina susține că drone rusești au căzut pe teritoriul României. MAPN dezminte categoric

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Reprezentantul Ministerului de Externe al Ucrainei susține că dronele rusești au căzut și explodat pe teritoriul României, în timpul atacului de-azi noapte asupra infrastructurii portuare de la Izmail, scrie Reuters.

Ministerul Apărării Naționale (MAPN) a dezmințit categoric.

„Ministerul Apărării Naționale infirmă în mod categoric informațiile din spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României. Structurile cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, atât în cursul nopții trecute, cât și sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre. În niciun moment, mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României”, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

„Potrivit serviciului de frontieră de stat al Ucrainei, aseară, în timpul unui atac masiv rusesc în apropierea portului Izmail, drone ruși au căzut și au explodat pe teritoriul României”, a scris oficialul ucrainean, Oleg Nikolenko, pe Facebook.

„Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea Rusiei reprezintă o amenințare uriașă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci și pentru securitatea țărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”, a spus el.

Nikolenko a publicat o fotografie (foto) care arată flăcările unei explozii de pe malul opus al Dunării. O sursă din industria ucraineană a declarat pentru Reuters că două drone rusești au căzut pe malul românesc al Dunării, dar oficialii români nu au confirmat.

Ministerul Apărării din România transmite că „a luat măsuri de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian și contribuie la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, conform planurilor naționale și aliate.”

„Ministerul Apărării Naționale reiterează faptul că aceste atacuri ale Federației Ruse îndreptate împotriva obiectivelor și infrastructurii civile din Ucraina sunt nejustificate și sunt în profundă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar”, se mai arată în comunicatul MApN.

Al doilea atac consecutiv la Dunăre

Un nou atac cu drone s-a produs luni dimineață deasupra portului Izmail, din Basarabia istorică (regiunea Odesa din Ucraina).

Aproximativ 17 drone au fost doborâte, însă unele şi-au atins ţintele, a susținut guvernatorul pe aplicaţia Telegram.

Conform rapoartelor preliminare, nu există morţi sau răniţi, a adăugat el.

În câteva aşezări din zona extinsă a portului Ismail au fost avariate depozite şi clădiri de producţie, precum şi maşini şi echipamente agricole, a mai afirmat guvernatorul regiunii.

Pe internet au apărut deja imagini cu exploziile puternice. Imaginile sunt disponibile pe canalul de WhatsApp al R3media.

A fost al doilea atac consecutiv din zonă, după cel de duminică dimineața, de la Reni.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri