Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la o locuinţă din comuna Brebeni, pompierii şi autorităţile locale intervenind prompt.
Potrivit primarului localităţii, Florea Cîrstea, nu au fost înregistrate victime. Cei care au ajuns primii la faţa locului au redus orice pericol de explozie, scoţând din imobil două butelii.
„Prezența mea la fața locului s-a produs într-un timp extrem de scurt, la doar 2 sau 3 minute de la izbucnirea flăcărilor, iar prioritatea zero a fost salvarea vieților și eliminarea pericolelor imediate. Împreună cu vecinii, am acționat direct și am reușit să evacuăm buteliile și alte recipiente periculoase din interior înainte ca echipele de intervenție specializate să ajungă la adresă. Deși incendiul se manifesta violent, am considerat că este datoria mea să mă asigur personal că nicio persoană nu este în pericol și că am limitat riscul unei explozii care ar fi putut agrava situația până la sosirea pompierilor”, a declarat primarul
Locuinţa este situată pe strada Boltita din localitate.
Potrivit pompierilor, cauza incendiului este un scurtcircuit electric.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au acționat în comuna Brebeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din interior.
Misiunea pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ două ore.
În urma incendiului au ars bunurile din patru camere de locuit, o bucătărie și acoperișul casei, pe circa 100 de metri pătrați și nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la o priză cu defecțiuni sau improvizații“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.













Incendiu planificat!