AcasăACTUALIncendiu pe aeroport. Au fost anulate cursele până miercuri

Incendiu pe aeroport. Au fost anulate cursele până miercuri

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Zborurile din şi spre aeroportul din Catania din sudul Italiei sunt suspendate până miercuri, după un incendiu care a avut loc duminică noapte, relatează luni dpa.

SAC, compania care administrează aeroportul internaţional Vincenzo Bellini, a anunţat că zborurile vor fi suspendate până miercuri la ora 14:00 (12:00 GMT) din cauza unui „incendiu care s-a declanşat în aeroport”. Compania a anunţat iniţial că zborurile vor fi suspendate până luni dimineaţă.

Pompierii au declarat că situaţia a fost „delicată şi solicitantă”, potrivit agenţiei de ştiri ANSA. Agenţia a relatat că pompierii au fost chemaţi pe aeroportul din Sicilia în jurul orei 23:30 duminică.

Potrivit aeroportului, nimeni nu a fost rănit în incendiu. „Le mulţumim pompierilor, organismelor de stat, salvatorilor şi comunităţii de pe aeroport pentru răspunsul rapid”, a postat compania care administrează aeroportul pe Twitter.

În luna mai, peste un milion de pasageri au trecut prin aeroportul din Catania, potrivit datelor furnizate de Assaeroporti, asociaţia italiană a aeroporturilor, potrivit HotNews.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri