O anexă gospodărească, bunurile din interior, un autoturism și un utilaj agricol au ars într-un incendiu, luni, în comuna Giuvărăşti.
La faţa locului au intervenit echipaje din cadrul ISU Olt și ISU Teleorman, cu sprijinul pompierilor voluntari. În sprijinul pompierilor a intervenit și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a transmis că, la sosirea primelor echipaje, anexa ardea generalizat, cu posibilități de propagare la o casă de locuit și la un solar, aflate în imediata apropiere.
Două persoane, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate la locul evenimentului, iar proprietarul gospodăriei afectate, în vârstă de 40 de ani, care a suferit, de asemenea, un atac de panică, a fost transportat la Spitalul Corabia.
Mobilizarea rapidă a resurselor a redus semnificativ pagubele, fiind salvate locuința și solarul, cu o suprafață de aproximativ 0,25 hectare.
„În urma evenimentului au ars anexa și bunurile din interior, un autoturism și un utilaj agricol.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător”, transmite ISU Olt.












