Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, peste este 161.500 de absolvenţi vor da examenul la Limba şi literatura română.
Următoarea probă va fi cea la matematică şi va avea loc miercuri. Proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.
Primele rezultate vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00.
Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie. Probele sunt monitorizate audio-video.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 – 22 iunie, între orele 8:00 – 16:00).
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale, conform MEN.












