AcasăACTUALIncident revoltător în Olt: Câine lovit intenționat cu mașina

Incident revoltător în Olt: Câine lovit intenționat cu mașina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din oraşul Potcoava, s-a ales cu un dosar penal după ce ar fi accidentat intenţionat, cu autoturismul, un câine.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele sesizate în spațiul public și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de verificări.

În urma acestora, a fost identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din orașul Potcoava.

Dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalelor

Autoritățile au acționat conform legislației în vigoare pentru protecția necuvântătoarelor.

„În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată”, transmite IPJ Olt.

Ce s-a întâmplat cu animalul rănit

Totodată, câinele a fost luat în îngrijire pentru a i se asigura siguranța și tratamentul necesar.

„Totodată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordin de plasare a animalului într-un adăpost, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, mai arată poliţiştii.

1 COMENTARIU

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

1 COMENTARIU

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.