AcasăACTUALInspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei care judecă dosarul lui Vlad...

Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei care judecă dosarul lui Vlad Pascu. Ea a fost acuzată că a cerut buletinul tânărului mort în accident

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul judecătoarei de la Judecătoria Mangalia care judecă dosarul lui Vlad Pascu, tânărul care a lovit mortal cu maşina doi tineri, la 2 Mai, în vara anului trecut. Ea a fost acuzată de părinţii victimelor, că joi, la primul termen de judecată, a cerut buletinului tânărului mort în tragedie şi că nu ştia că acesta este decedat.

“În urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de desfăşurare a şedinţei de judecată din data 22.02.2024 la Judecătoria Mangalia, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu faţă de judecătorul desemnat să soluţioneze dosarul privind accidentul din data de 19.08.2023”, au anunţat reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.
Ei au explicat care au motivele acestei sesizări. “Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din data de 22.02.2024, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat”, a precizat sursa citată.

Judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort 

Judecătoarea de la Judecătoria Mangalia desemnată cu judecarea dosarului lui Vlad Pascu, tânărul care a lovit mortal cu maşina doi tineri, la 2 Mai, în vara anului trecut, drogat fiind, este Ioana Ancuţa Popoviciu.
La primul termen de judecată din dosar, care a avut loc joi, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat. Părinţii victimelor au fost revoltaţi de această situaţie şi au afirmat că se gândesc să ceară strămutarea procesului.
Ei au fost supăraţi  şi de faptul că fuseseră chemaţi la instanţă la ora 9.30, dar procesul s-a amânat până la 12.30 deoarece Vlad Pascu avea termen la acea oră şi la Tribunalul Constanţa unde se judeca cererea sa de a părăsi arestul preventiv. Părinţii victimelor susţineau că puteau fi anunţaţi din timp de această situaţie. Ei au mai acuzat că atunci când a intrat în sala de judecată judecătoarea ar fi mestecat gumă.

Vlad Pascu a ucis doi tineri cu maşina, drogat fiind

Vlad Pascu a fost trimis în judecată în luna octombrie a anului trecut după în data de 19 august 2023 a intrat cu maşina într-un grup de tineri care mergeau de la Vama Veche către 2 Mai, iar în urma impactului doi dintre ei, o fată şi un băiat, au murit, alţi trei fiind răniţi. După producerea accidentului, Vlad Pascu a fugit, fiind prins ulterior de poliţişti în Vama Veche. El a fost testat anti-drog şi a reieşit în urma analizelor că în momentul când a făcut accidentul rutier se afla sub influenţa a cinci substanţe interzise.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din data de 20 august 2023, iar toate cererile sale de eliberare au fost respinse.
- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

News.ro
News.ro
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate.News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul.News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri