AcasăZiaristi.roKlaus Iohannis pleacă din țară în plină criză în educație

Klaus Iohannis pleacă din țară în plină criză în educație

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 1 iunie, la al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova (Castelul Mimi, raionul Anenii Noi).

La reuniune și-au anunțat prezența 47 de șefi de stat sau de guvern, Președintele Consiliului European, Președintele Comisiei Europene și Președintele Parlamentului European, transmite Administrația Prezidențială.

„Prin găzduirea Summitului Comunității Politice Europene, Republica Moldova își reconfirmă vocația europeană și consecvența în implementarea procesului de reforme necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană. Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegațiilor, și grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel și în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia și conectivitatea.

Președintele României va susține o intervenție în cadrul sesiunii plenare și va participa la grupul de lucru privind securitatea. În cadrul dezbaterilor, Președintele Klaus Iohannis va aborda aspectele de actualitate generate de impactul războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, în domeniile securitar, economic, alimentar sau umanitar; sprijinul susținut pentru Republica Moldova și Ucraina, coordonarea eforturilor comune pentru combaterea amenințărilor hibride, de la atacuri cibernetice, la dezinformare și campanii de manipulare; creșterea rezilienței și continuarea sprijinului acordat statelor vulnerabile din regiune”, transmite Administrația Prezidențială.

Comunitatea Politică Europeană este un format interguvernamental de dezbatere și o platformă pentru coordonare politică între statele europene în scopul promovării dialogului politic și a cooperării pe teme de interes comun, pentru consolidarea securității, stabilității și a prosperității pe continentul european, arată sursa citată.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri