În prezent președinte al României, Klaus Iohannis a fost profesor de fizică, înainte de a intra în politică. În urmă cu 20 de ani el devenea primar al Sibiului, dar a profitat de dreptul legal și a blocat catedra la liceul ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu. De atunci, postul de profesor de fizică titular este blocat, iar liceul este obligat să angajeze doar suplinitori.
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu are 3 profesori de fizică. Niciunul dintre ei nu este titular, deci nu există o stabilitate pentru aceste posturi didactice. Doi sunt detașați de la alte unități școlare, iar celălalt este suplinitor. Asta se întâmplă pentru că doua catedre apar în organigarmă ca rezervate:
Țălnariu Rodica (în prezent director al CN Pedagogic Andrei Șaguna din Sibiu);
Klaus Iohannis (catedră rezervată începând cu anul 2000 pe motiv de ocupare a unei funcții publice).
Conform art. 304 din Legea Educației, cadrele didactice titulare pe un post didactic din învățământ care au funcții publice au drept de rezervare a postului didactic pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții, informează România Curată. stiripesurse.ro












