AcasăACTUALLa Slatina ar urma să fie instalate încă două staţii de monitorizare...

La Slatina ar urma să fie instalate încă două staţii de monitorizare a calităţii aerului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Încă două staţii de monitorizare a calităţii aerului vor fi instalate în Slatina, potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt.

Directorul APM Olt, Dorel Şteomlega, a declarat că este vorba despre o staţie de fond urban şi una de trafic. Acestea se vor adăuga staţiei existente, care este montată pe Dealul Grădişte.

Reprezentantul Agenţiei a explicat motivele pentru acest amplasament.

„Această staţie a fost amplasată pe Dealul Grădişte de către specialişti din cadrul Uniunii Europene, care în urma unor studii efectuate au ajuns la concluzia că cea mai importantă poziţie este acolo întrucât staţia poate să capteze emisiile de la coşurile de pe platforma industrială. Dar, Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt s-a zbătut,  având în vedere că în ultima perioadă cetăţenii şi-au manifestat interesul în ceea ce priveşte calitatea factorilor de mediu, iar în perioada următoare avem promisiuni de la Ministerul Mediului că ni se va da o staţie de fond urban şi o staţie de trafic”, a declarat Şteomlega.

sursa foto: adevărul.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri