AcasăPOLITICĂLegea e doar pentru cetățeni: Secretarul PNL Olt își ține bolidul pe...

Legea e doar pentru cetățeni: Secretarul PNL Olt își ține bolidul pe spațiul verde, protejat de Poliția Locală

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Imagini revoltătoare au fost surprinse chiar în fața sediului PNL Olt din Slatina, unde mașina personală a unui lider local de prim-plan a fost lăsată la rândul ei drept exemplu negativ pentru cetățeni. Un autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare OT 29 HOR, a fost fotografiat parcat ilegal, cu toate roţile urcate direct pe peluza de iarbă din jurul clădirii. Autoturismul aparține lui Cătălin Nedelcu, secretar general adjunct al PNL Olt, un personaj aflat „pe val” în administrația locală liberală.

Nedelcu își permite acest tupeu într-un oraș controlat direct de colegul său de partid, primarul Mario De Mezzo, și de gaşca pe care acesta o coordonează la nivel local. În mod normal, o astfel de contravenție ar fi fost imediat sancționată de poliţiştii locali, însă regulile par să se aplice diferit pentru conducerea formațiunii politice.

Situația devine și mai controversată dacă privim către conducerea structurilor de control. Șeful Poliției Locale Slatina este Cristinel Rădoi, un alt coleg de partid al contravenientului, fapt ce explică de ce mașina așezată sfidător pe spațiul verde a rămas neatinsă, fără vreo blocare de roți sau amendă aplicată pe parbriz.

Traseul politic și funcțiile de conducere ale liberalului

Cătălin Nedelcu nu este un simplu membru, ci un personaj promovat intens în structurile cheie din județ. Acesta s-a remarcat inițial ca director de Cancelarie în fostul mandat al prefectului Ştefan Nicolae, o poziție care i-a deschis ulterior uși importante în instituții publice de interes major.

Cătălin Nedelcu a fost instalat, în toamna anului trecut, în funcția de director de Dezvoltare al Companiei de Apă Olt. El este pupila şefului PNL Olt, sforarul Gigel Sorinel Ştirbu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.