AcasăACTUALLicitaţie pentru cadastru gratuit în zeci de comune

Licitaţie pentru cadastru gratuit în zeci de comune

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a demarat o licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor din 92 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din 26 de judeţe. Pe listă se află şi 19 comune din judeţele Olt şi Dolj.

Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetăţeni, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR), anunţă ANPCI. Procedura va fi finalizată cu încheierea unui contract multianual/lot, iar valoarea totală estimată este de 142.914.072,76 de lei (fără TVA).

În prezent, dintre cele 660 de comune care beneficiază de finanţare europeană, în 487 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor şi alte 70 au fost finalizate.

„Procedura de achiziţie publică se desfăşoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafaţa totală estimată a comunelor aferente celor 92 de loturi este de 330.705 de hectare”, au transmis reprezentanţii ANCPI.

În judeţul Dolj sunt vizate comunele Carcea, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Negoi şi Robăneşti. În judeţul Olt sunt vizate comunele Bălteni, Barza, Cezieni, Cilieni, Crampoaia, Drăghiceni, Ganeasa, Mihăieşti, Optaşi-Măgura, Priseaca, Scărişoara, Slătioara, Stoeneşti şi Tătuleşti.

Lista completă a UAT-urilor o puteţi consulta aici.

Termen limită pentru depunerea ofertelor

La această procedură pot depune oferte toţi operatorii economici din ţară sau din străinătate care îndeplinesc cerinţele solicitate de ANCPI.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 26 iunie 2023.

Proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României, în suprafaţă de 5.758.314 de hectare.

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 de euro – cofinanţare de la bugetul de stat, mai precizează ANPCI.

În prezent, dintre cele 660 de comune care beneficiază de finanţare europeană, în 487 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor şi alte 70 au fost finalizate, mai arată Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri