AcasăPOLITICĂLider PSD Olt, apel pentru reformarea partidului: „Trebuie făcută o analiză  şi...

Lider PSD Olt, apel pentru reformarea partidului: „Trebuie făcută o analiză  şi să vedem cine este vinovat pentru aceste alegeri”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a făcut o analiză dură după anunţarea rezultatului exit-poll-urilor, după turul doi al prezidenţialelor.

Oprescu spun că strategia făcută de PSD a fost una greşită, încă de la desemnarea candidatului.

„Aşa cum am spus-o încă dinaintea stabilirii candidatului, cred că strategia pe care PSD a făcut-o, de această dată, a fost una greşită. Dacă alegeam un candidat pe criterii sociologice, adică să fi mers cu cel mai bun candidat pe care îl avea partidul, probabil că scorul putea fi altul, în acest moment”, a afirmat Oprescu.

Judeţul Olt se numără printre cele cinci în care candidatul PSD a luat mai multe voturi decât cel al PNL.

„Pe judeţul Olt, aşa cum avut de fiecare dată încredere în olteni şi ei au avut încredere în noi, probabil că şi de data aceasta vom reuşi să batem, cu schimbări de localităţi în care am câştigat sau am pierdut. Probabil că scorul va fi unde va la cincizeci şi ceva pentru noi la patruzeci şi ceva pentru ei. Dar, facem numărătoarea paralelă, pe fiecare oră noi închidem secţiile şi vedem ce rezultate sunt”, a mai spus Marius Oprescu.

Întrebat dacă se impune o demisie a Vioricăi Dăncilă din fruntea PSD, Marius Oprescu a declarat că „ne gândim şi la acest lucru”, dar că este nevoie de o analiză „la rece”.

„Nu este cazul să vorbim acum la cald, dar aşa cum ştiţi, PSD Olt a fost una dintre organizaţiile care au susţinut încă de la început că strategia pentru prezidenţiale a Partidului Social Democrat a fost una greşită. Iată că rezultatele, ca şi la europarlamentare, au confirmat că ceea ce am susţinut a fost adevărat. Vom vedea, nu acum la cald, de mâine încolo, după ce terminăm numărătoarea paralelă. Vreau să le mulţumesc oltenilor care au fost alături de noi, ca de fiecare dată, mulţumesc tuturor primarilor, militanţilor, care s-au implicat activ alături de PSD şi au crezut în şansele noastre. Abia de mâine, vom face o analiză şi probabil că da, ne gândim şi la acest lucru”, a mai spus Oprescu.

Liderul PSD Olt a adăugat că este nevoie de un răspuns al conducerii centrale a partidului cu privire la modalitatea în care s-a făcut desemnarea candidatului.

„În ceea ce priveşte conducerea centrală a partidului, trebuie făcută o analiză  şi să vedem cine este vinovat pentru aceste alegeri, cine este vinovat de alegerea făcută în momentul respectiv, pe ce s-au bazat atunci când au stabilit candidatul. Probabil că în funcţie de aceste aspecte se vor lua decizii”, a mai spus Marius Oprescu.

El a făcut un apel pentru reformarea partidului.

„Cred că PSD are nevoie rapid de o reformare şi acest lucru trebuie să înceapă imediat pentru că ne aşteaptă, anul viitor, două rânduri de alegeri foarte importante pentru noi, locale şi parlamentare”, a conchis liderul PSD.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.