AcasăADMINISTRAŢIELocalitatea din Olt unde sistemul de alimentare cu apă funcţionează cu energie...

Localitatea din Olt unde sistemul de alimentare cu apă funcţionează cu energie solară

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Comuna Poboru din judeţul Olt este pe punctul să devină prima localitate din ţară care asigură energia electrică pentru serviciul de alimentare cu apă exclusiv din panouri fotovoltaice.

Potrivit primarului Iulian Bărăscu, la patru din cele şase staţii de pompare a apei au fost montate deja panouri fotovoltaice.

„Din cele şase gospodării de apă de pe raza localităţii, la patru am montat panouri fotovoltaice, ca să putem asigura necesarul de curent electric, să nu mai avem treabă cu distribuitorul regional de energie electrică. Am investit undeva la peste 200.000 lei. Mai am două gospodării de apă, însă acolo mai sunt în derulare alte investiţii – bazine noi, alte lucrări – şi după aceea vom monta panouri fotovoltaice, pentru că acesta este viitorul. Eu sunt total nemulţumit de distribuitorul de energie electrică, ba chiar m-a amânat vreo două luni şi ceva de când am depus documentaţia pentru a veni să schimbe contoarele pentru a pune în uz panourile solare. Ieri au dat drumul la instalaţie şi am început să producem curent”, a declarat Bărăscu.

CITEŞTE ŞI: Olt: O femeie a murit după ce a fost lovită de o motocicletă, la Curtişoara

Edilul şi-a exprimat speranţa că cea mai mare parte din curentul electric consumat va fi produs cu ajutorul energiei solare.

„Noi consumăm cu pompele de apă curentul electric pe care îl producem cu panourile. La trei dintre gospodării am panouri de 8 kwh, trifazic, iar la o gospodărie, am de 10 kwh, trifazic. Sper să nu mai plătim aşa mult la operator, sper să asigurăm cu panourile undeva la 90% din curentul consumat”, a afirmat primarul.

Primăria îşi permite să nu scumpească apa

Pe lângă beneficiile evidente ale investiţiei se numără şi faptul că administraţia locală îşi va permite să nu crească preţul pe care oamenii din Poboru îl plătesc pentru un metru cub de apă.

„Ne vom permite şi să nu mai umblăm la preţul apei. Dacă alte localităţi au mărit preţul la metrul cub de apă, noi producând curentul, nu va mai fi nevoie să mărim preţul. Încercăm să-l ţinem undeva în jurul a trei lei, adică să ajutăm populaţia să nu mai plătească mult”, a mai spus Iulian Bărăscu.

Modelul de la sistemul de alimentare cu apă va fi implementat şi pentru sediile şcolilor, primăriei, la căminul cultural şi la dispensarul din Poboru.

„Aştept să vedem cre programe vor exista pentru astfel de investiţii pentru independenţă energetică. Dacă nu vor apărea astfel de programe, în curând, n-avem decât să apelăm tot la bugetul local. Vreau să montăm panouri fotovoltaice şi la şcoli, la sediul primăriei, la căminul cultural şi la dispensar”, a mai spus primarul.

Edilul crede că panourile fotovoltaice sunt viitorul.

„Am acasă şi sunt foarte încântat de sistem. În 15 luni, am avut doar două facturi – unde 70 de lei şi alte de o sută şi ceva de lei”, a conchis el.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri