AcasăADMINISTRAŢIELudovic Orban a dat şi el startul lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Ludovic Orban a dat şi el startul lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Piteşti, unde se lucrează de luni bune. Premierul şi doi miniştri, în Balş

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Premierul Ludovic Orban, ministrul Tranporturilor Lucian Bode, ministrul Tineretului Ionuţ Stroe, dar şi alţi parlamentari liberali au fost prezenţi,vineri, la Balş, pentru a înmâna ultimele ordine de începere a lucrărilor pe Drumul Expres Craiova-Piteşti.

Lucian Bode a explicat că este vorba despre ordinele de începere care îi lipseau constructorului pentru a avea un front de lucru deschis pe tot Tronsonul 2, împărţit în două loturi.

„Este o zi importantă pentru Oltenia, pentru România pot să spun (…). Vreau să justific, pe scurt, prezenţa noastră aici. După cum ştiţi, Tronsonul 2, cu cele două loturi din Drumul Expres Craiova-Piteşti este în execuţie şi din fericire pentru beneficiar are parte de un antreprenor serios. Am avut şi avem o colaborare foarte bună, la nivel de CNAIR, iar astăzi suntem în faţa dumneavoastră pentru a înmâna ultimele ordine de începere a lucrărilor pe cele patru secţiuni din Lotul 1, respectiv  Lotul 2, neacordate până în acest moment. Astăzi, în faţa dumneavoastră, împreună cu antreprenorul, vă putem garanta că absolut întreg Lotul 1, 18,5 kilometri, respectiv Lotul 2, respectiv 21,3 kilometri, nu mai au nicio problemă, niciun blocaj. Practic, antreprenorul poate să-şi asume termene foarte clare. Astăzi, practic, se înmânează ordinele de începere pentru secţiunile lispă din cele două loturi din Tronsonul 2”, a declarat Bode.

Întrebat de ce a ales să organizeze acest eveniment în chiar ultima zi de campanie pentru turul 2 al prezidenţialelor, Ludovic Orban, a declarat că nu există nicio legătură cu alegerile. El n-a reuşit să explice de ce astfel de evenimente nu au fost organizate şi atunci când s-au emis ordine de începere şi pe celelalte 20 de secţiuni.

„Trebuie să îndeplineşti toate condiţiile să emiţi acest ordin. Dacă era gata acum, am făcut-o astăzi. N-are nicio legătură cu alegerile”, a declarat Orban.

Tronsonul 2 al Drumului Expres are o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550) și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 – Km 36+200) și Lotul 2 îm lungime de 21,35 (km 36+200– Km 57+550).

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirectionarea traficului în afara localităților.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (Romania) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.