AcasăPOLITICĂMandat început cu stângul pentru noul prefect de Olt. Miting neautorizat, chiar...

Mandat început cu stângul pentru noul prefect de Olt. Miting neautorizat, chiar sub fereastra sa

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Noul prefect de Olt, Ştefan Nicolae, şi-a început mandatul cu stângul după ce un miting neautorizat s-a desfăşurat la ferestra sa, chiar imediat după ce acesta a depus jurământ.

Este vorba despre o acţiune a fostului prefect de Olt de lansare în cursa electorală din 9 iunie.

Acţiunea s-a petrecut, vineri, pe platoul din faţa Prefecturii, însă „susţinătorii” au fost aduşi din judeţ de organizaţiile PNL din diverse localităţi, iar printre aceştia s-au numărat şi minori.

Ştefan Nicolae a fost numit, în şedinţa de joi a Guvernului, în funcţia de prefect al judeţului Olt. El îl înlocuieşte pe preşedintele PNL Slatina, numit în luna august 2023.

După depunerea jurământului, Ștefan Nicolae a declarat că va veghea la menţinerea ordinii şi liniştii publice, în campania electorală, indiferent de partidul politic. Deja a eşuat în această încercare.

„Chiar dacă sunt reprezentantul Partidului Naţional Liberal, vă asigur că voi avea o bună colaborare cu absolut toate instituţiile, dar în măsura în care se respectă legea. Dacă anumite practici vor continua, să ştiţi că nu voi ezita în niciun fel de a sesiza instituţiile statului. Pentru că sunt practici d-astea mizerabile care sunt în timpul campaniei electorale, practicate de toate partidele”, declara noul prefect.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri