Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat că PSD nu va face alianță cu AUR, subliniind că această decizie a fost votată oficial, iar acuzațiile liberalilor sunt doar retorică de campanie.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut că s-a făcut la Slatina majoritate PNL-AUR şi la Iaşi şi a adăugat că este campanie, Liderul PSD a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD, că nu vor face alianţă cu AUR. ”Ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior, ca să vă demonstrez?”, a completat Ciolacu.
-articolul continuă după recomandare-
”Am văzut că s-a făcut la Slatina majoritate PNL-AUR, am văzut că s-a făcut la Iaşi. E campanie, oameni buni”, a spus preşedintele PSD, la Teleorman, întrebat despre acuzaţiile liberalilor privind alianţele încheiate cu AUR în ţară.
El a precizat că a fost un vot la Consiliul Politic Naţional în care au spus foarte clar că nu va exista nicio relaţie politică între PSD şi AUR.
”Ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior, ca să vă demonstrez? Am avut un vot, am dat în scris, în direct?”, a precizat Ciolacu, arătând că ”nu ştie ce poate face mai mult ca să nu i se mai pună această întrebare pe care o vehiculează cei din PNL ca să creeze că se întâmplă o nenorocire”.
”Nu se întâmplă, PSD nu va face alianţă cu AUR niciodată”, a completat Ciolacu.