Deputatul PSD Marius Iancu arată că Guvernul Cîţu a ajuns să se împrumute cu o viteză ameţitoare, România plătind dobânzi mult mai mari faţă de alte ţări.
Parlamentarul oltean arată că România se îndatorează cu peste 1.000 de euro pe secundă.
„La intrarea în noul an, cu toții am numărat secundele, dar dacă lăsăm la o parte bucuria momentului, puteam număra în euro, câte 1.078 de euro pentru fiecare secundă, adică nivelul incredibil la care a ajuns să ne împrumute Guvernul PNL-USR girat și condus de Iohannis. Iar coșmarul împrumuturilor pentru care fostul ministru al Finanțelor, actualul premier Florin Cîțu refuză să dea explicații, continuă. În prima zi lucrătoare a anului 2021, Cîțu a cerut băncilor 1 miliard de euro împrumut”, a declarat Marius Iancu.
El a adăugat că în 2020, România s-a îndatorat cu 164 miliarde lei, cu 80% mai mult decât totalul împrumuturilor contractate în 2019.
„Datorită viziunii economice și experienței din domeniul bancar ale premierului Cîțu, România a ajuns să se împrumute la dobânzi de 38 mai mari decât media UE. Astfel, România plătește dobânzi de 15 ori mai mari decât Bulgaria (0,2%), de 19 ori mai mari decât Lituania (0,16%) și de 4 ori mai mari decât Grecia (0,75%). În 2020, Cîțu ne-a îndatorat cu 164 miliarde lei, cu 80% mai mult decât totalul împrumuturilor contractate în 2019. Iar pentru toate aceste „afaceri” negociate de omul care a fost implicat în atacul speculativ asupra leului, din 2008, bancherul Florin Cîțu, vom plăti noi toți. Peste un miliard de euro anual vor fi banii pe care companiile și populația îi va da în plus, prin taxe și impozite. Acesta este un alt „cadou” al Guvernului PNL-USR, un Guvern dorit și oferit de Iohannis românilor, în Ajunul Crăciunului”, a conchis parlamentarul PSD Olt.












