AcasăPOLITICĂMarius Oprescu, despre Sorin Grindeanu premier: Au promis că vor vota acest...

Marius Oprescu, despre Sorin Grindeanu premier: Au promis că vor vota acest guvern

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Marius Oprescu, președintele PSD Olt şi prim-vicepreşedinte al PSD, a vorbit despre asumarea guvernării de către social-democraţi printr-un cabinet minoritar condus de Sorin Grindeanu. El susţine că experiența administrativă a acestuia și legitimitatea partidului recomandă această soluție pentru depășirea crizei politice.

După ce Guvernul Veștea n-a primit girul Parlamentului, scena politică din România se află în plin proces de configurare a unui nou executiv. Partidul Social Democrat (PSD) a decis oficial asumarea guvernării prin formarea unui cabinet minoritar, condus de președintele partidului, Sorin Grindeanu.

Liderii social-democrați așteaptă acum ca partidele de dreapta, PNL și UDMR, să își respecte angajamentele publice făcute la consultările de la Cotroceni.

„Păi lucrurile stau în felul următor. În urma căderii guvernului Veștea în Parlamentul României, în urma consulturilor de la Cotroceni, Partidul Social Democrat în Comitetul Politic Național a luat decizia de a-și asuma, într-un guvern minoritar, guvernarea, cu premier președintele partidului Sorin Grindeanu”, a explicat Marius Oprescu, președinte PSD Olt și prim-vicepreședinte PSD.

Conform calendarului propus, PSD vizează instalarea rapidă a noii echipe.

„Mingea nu mai e la noi, în momentul de față. Noi am hotărât să ne asumăm această guvernare. Ei au promis public, când au ieșit de la consultările la Cotroceni, că vor vota acest guvern”, a mai adăugat Marius Oprescu.

Social-democrații speră ca desemnarea oficială a premierului să aibă loc vineri, iar votul de învestitură să fie programat cel târziu marți, ultima zi a sesiunii parlamentare.

Fără rotativă

În spațiul public au apărut speculații despre o posibilă „rotativă” guvernamentală, ipoteză respinsă categoric de liderii social-democrați.

„Nu există așa ceva. Acestea sunt prostii inventate de USR, pentru că a început să le placă la putere și se țin de scaune”, a precizat Marius Oprescu.

Marius Oprescu a enumerat motivele pentru care Sorin Grindeanu este varianta optimă pentru acest context politic complex. Pe lângă experiența anterioară în funcția de prim-ministru și cea de vicepremier în guvernele Ciucă și Ciolacu, activitatea de la Transporturi reprezintă un pilon central.

„Sorin Grindeanu a fost un ministru al Transporturilor care a reușit să termine 400 și ceva de kilometri de mare viteză și să lase șantiere deschis pentru încă 800 și ceva de kilometri. Sorin Grindeanu este ministru Transporturilor care a început reabilitarea rețelei de infrastructură CFR”, a declarat Marius Oprescu.

În final, președintele PSD Olt a subliniat legitimitatea dată de reprezentativitatea partidului.

„Și nu în ultimul rând, Sorin Grindeanu este președintele principalului partid parlamentar din România. Până la următoarele alegeri, Partidul Social-Democrat are cei mai mulți parlamentari”, a punctat Marius Oprescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri