AcasăACTUALMasca devine obligatorie și pe stradă în județul Argeș

Masca devine obligatorie și pe stradă în județul Argeș

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Măștile de protecție vor deveni obligatorii pe străzile din județul Argeș, începând de miercuri dimineță, în timp ce terasele vor avea programat limitat până la ora 23, a arătat prefectul în urma unei ședințe în cadrul unei ședințe în care au fost discutate măsurile ce trebuie a fi luate în condițiile în care doar în județ s-au înregistrat aproape 1.500 de cazuri într-un decurs de două săptămâni.

Prefectul Emanuel Soare a arătat că momentan nicio localitate din județ nu se încadrează în definiția care duce la instituirea carantine, de 3 infectări la mia de locuitori, relatează europaliberă.ro.

El a arătat că în județul Argeș se înregistrează zilnic peste 100 de noi cazuri, iar trendul este unul în creștere ceea ce impune instituirea de măsuri suplimentare.

Amenzile vor fi orientate spre maximum pentru a descuraja orice posibilă încălcare a legii.

Județul Argeș a raportat marți 129 de cazuri de infectare cu coronavirus care au dus totalul la 2814, mai bine de jumătate raportate doar în ultimele 14 zile.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri