AcasăACTUALMăsuri anti-caniculă în județul Olt, autoritățile stabilesc 14 puncte de sprijin pentru...

Măsuri anti-caniculă în județul Olt, autoritățile stabilesc 14 puncte de sprijin pentru populație

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Autoritățile din județul Olt au adoptat un plan de măsuri pentru vara 2025, colaborând pentru protejarea populației în fața valurilor de căldură, cu monitorizare continuă a zonelor de risc și 14 puncte de prim-ajutor și distribuire a apei în orașe.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt a fost adoptat planul de măsuri pentru sezonul estival 2025.

„Autoritățile judeţene şi locale: primăriile, instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor lucra împreună pentru a proteja populația, fiind monitorizate constant zonele de potenţial risc generat de fenomenele specifice ale sezonului”, transmite Prefectura Olt.

Există, de asemenea, în toate orasele din judeţ, 14 puncte de acordare prim-ajutor și/ sau distribuire a apei potabile:

Municipiul Slatina:

–          Zona Fântâna Speranţei, b-dul A.I. Cuza;

–          Zona Zahana, intersecţia str. Primăverii cu str. Aleea Macului;

–          Zona Poliţia Rutieră, b-dul A.I. Cuza;

–          Sediul I.S.U. Olt, Str. Tipografului (doar distribuţie apă potabilă);

Municipiul Caracal:

–          Sediul Serviciului Public Administraţia Pieţelor, str. A. Caracalla, nr.22;

Oraşul Corabia:

–          Primăria Corabia, str. Cuza Vodă, nr. 54;

Oraşul Balş:

–          Societatea Minu Coom SRL -, str. N. Bălcescu, nr. 109 – zona Policlinica Spitalului Orăşenesc;

–          Societatea Minu Coom SRL, str. N. Bălcescu nr.7A, zona Primărie-Centru;

–          Rompetrol – str. N. Bălcescu, nr.192 – zona Tunari;

Oraşul Scorniceşti:

–          Sala de Sport, str. B-dul Muncii nr.21-B;

–          Sediul Primăriei orașului Scornicești;

Oraşul Drăgăneşti-Olt:

–          Sediul Centrului Medical de Permanenţă Drăgăneşti-Olt, str. Nicolae Titulescu, nr. 180;

Oraşul Piatra-Olt:

–          Sediul Primăriei orașului Piatra – Olt;

Oraşul Potcoava:

–          Sediul Primăriei orașului Potcoava.

Recomandări pentru protecția populației pe timpul caniculei

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții și seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, de preferat în spații dotate cu aer condiționat (magazine, alte spații publice);

Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci – apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduțe din plante medicinale (soc, mușețel, urzici);

Mâncați fructe și legume sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă), mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitați băuturile ce conțin cofeină/teină sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare;

Evitați alimentele cu conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, prieteni, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

Nu lăsați copiii ori animalele de companie singuri/singure în autovehicule;

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau de un membru al familiei;

Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

„Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă  se vor reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite sau ventilate corespunzător”, mai arată Prefectura Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri