13 persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineaţă după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, în municipiul Alexandria.
Potrivit ISU, accidentul s-a produs, la intersecția străzilor Cuza Vodă și 1 Mai, fiind implicate un microbuz de transport persoane și o autoutilitară de transport marfă.
CITEŞTE ŞI: Șoferiță moartă în accident pe un drum național din Dolj. Fiica acesteia a fost transportată la spital
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că microbuzul era răsturnat, însă toate persoanele erau ieșite, acuzând leziuni ușoare. În eveniment au fost implicate 16 persoane, dintre care 15 din microbuz și una din autocamionetă.
„13 persoane, cu vârste între 25 și 65 de ani, cu leziuni ușoare, conștiente și cooperante, au fost transportate la U.P.U. Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate. Pentru gestionarea optimă a acestui eveniment, salvatorii teleormăneni au intervenit cu 6 ambulanțe SAJ, un SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), o mașină de stingere și o autospecială de descarcerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.
Cazul a fost preluat de poliţişti, care urmează să stabilească ce s-a întâmplat.












