16 migranţi din Siria, Iran şi Irak au fost abandonaţi pe autostrada A1, marți seară, în apropiere de Giarmata. Aceştia au fost găsiți de polițiști într-un microbuz staţionat pe banda de urgenţă.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, din primele verificări efectuate a reieşit faptul că sunt şaisprezece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, cetăţeni din Siria, Iran şi Irak, care nu au acte asupra lor.
La cercetări, aceștia au declarat că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate de pe raza judeţului Timiş, urmând a fi transportaţi în apropierea graniţei cu Ungaria.
Aceştia au mai precizat că urmau să plătească sume cuprinse între 1.500-5.000 de euro, în momentul în care ajungeau în Austria sau Germania. Pe autostradă microbuzul a făcut pană, iar şoferul a abandonat mijlocul de transport, timp în care autovehiculul a fost depistat de către autorităţi.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, informează Poliția de Frontieră.












