AcasăZiaristi.roMinistrul Rafila nu exclude o viitoare grevă generală în Sănătate

Ministrul Rafila nu exclude o viitoare grevă generală în Sănătate

spot_img
spot_img
- Advertisement -
Sindicaliștii din Sănătate au anunțat că vor intra în grevă japoneză, începând cu 7 iulie. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, nu a negat transformarea acesteia într-o grevă generală.

“Întotdeauna există o posibilitate și dacă noi, cei care am discutat cu sindicaliștii, nu ne ținem promisiunile, lucrul acesta este posibil, dar nu cred să fie cazul. Eu am participat la multe runde de discuții, atât cu Sanitas, cât și cu Solidaritatea Sanitară.

Ultima discuție a fost la sediul Guvernului României cu primul ministru și cu domnul președinte Ciolacu, iar șapte dintre revendicările sindicaliștilor de la Sanitas, au făcut obiectul nu numai a discuției, ci și a unui agreement. Unele dintre ele sunt realizabile în perioada imediat următoare, e vorba de blocarea posturilor din sistemul de sănătate, scoaterea lor la concurs.

De asemenea, semnarea contractului colectiv de muncă. În plus, sunt alte revendicări care au fost de comun acord, agreate, respectiv finanțarea voucherelor de vacanță, dintr-un fond separat de bugetul spitalului”, a spus Alexandru Rafila

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri