AcasăACTUALNatalia Intotero, ministra Familiei, rănită într-un accident rutier pe DN 7, în...

Natalia Intotero, ministra Familiei, rănită într-un accident rutier pe DN 7, în judeţul Vâlcea (FOTO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ministra Familiei, Natalia Intotero, a ajuns la spital marţi, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, pe drumul naţional DN 7, în localitatea Racovița din Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, o femeie în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani.

-articolul continuă după recomandare-

Prysmian și Asociaţia Pro-Voluntariat aduc serviciile medicale mai aproape de comunitățile rurale din Olt

În acest autoturism din urmă se afla Natalia Intotero, la volan fiind un angajat al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).

În urma coliziunii, ministra a fost preluată de o Ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Vâlcea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri