AcasăZiaristi.roNicușor Dan, promisiuni ambițioase pentru bucureșteni: Va fi mai bine anul acesta

Nicușor Dan, promisiuni ambițioase pentru bucureșteni: Va fi mai bine anul acesta

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Nicușor Dan le-a făcut noi promisiuni ambițioase bucureștenilor. Edilul general al Capitalei spune că lucrurile vor fi mai bune anul acesta și a dat și câteva argumente solide în acest sens.

Mai exact, primarul Capitalei a vorbit despre situaţia aleilor din Parcul Herăstrău. El susține că a fost desfăşurată procedura de achiziţie, proiectare şi execuţie consolidare maluri şi tocmai a fost depusă o ofertă.

Totodată, acesta susține că deși anul trecut a primit un val de reproșuri, în 2023, parcurile pe care Primăria Capitalei le administrează vor arăta cu mult mai bine.

”Suntem în proces de o singură ofertă. Din fericire, suntem în procedură de analiză şi în câteva săptămâni o să semnăm contractul şi o să începem”, a spus edilul.

El s-a referit şi la începerea lucrărilor în Parcul Carol.

”Este, din câte ştiu eu, acolo, e un proiect şi poate să fie realizat. Bineînţeles că trebuie să-l facem, să facem asta peste tot. După cum ştiţi, am fost în Tineretului şi acolo am făcut aleea din jurul lacului, 3km, şi până la sfârşitul anului o să facem toate aleile. La Parcul Tineretului închidem inclusiv Podu Mare, unde când am fost săptămâna trecută am văzut crescut un copac de vreo 15 ani din pod. Motivul pentru care nu facem acelaşi lucru în parcul Carol este că trebuie să mai întâi să punem acest sistem de irigaţii care traversează mai multe alei. Deci mai întâi punem irigaţie şi după aceea o să facem şi Parcul Carol”, a afirmat primarul Capitalei.

Nicușor Dan le promite bucureștenilor parcuri frumoase

Despre termenul de şase luni dat de PNL, Nicuşor Dan a arătat că ”pentru că sunt nişte cerinţe care vin de la un partid care îl sprijină în Consiliu General, ia foarte în serios”.

”Pentru că a fost un reproş anul trecut, vara aceasta vor arăta mai bine parcurile pe care Primăria Capitalei le administrează”, a anunţat primarul, precizâns că în primul rând a fost o deficienţă mare pe care au avut-o şi care pe care nu o mai au din numărul de oameni care se ocupă de întreţinere şi curăţenie.

”Noi am luat decizia obligatorie, în opinia mea, de a închide companiile municipale, pentru că altfel cheltuiam mai mult decât produceam şi eram practic în faliment. Din momentul în care am închis companiile municipale, chiar dacă ele au primit comenzi, oamenii n-au mai fost motivaţi să lucreze şi nu s-au ocupat de ce trebuiau să facă, nici de curăţenie, nici de menţinerea spaţiului verzi şi în plus erau mai puţin decât trebuiau numeric şi am început acum un an jumatate procesul de achiziţie publică pentru firme private care să întreţină parcurile şi asta din păcate a durat mai bine de 1 an.

Acum însă avem contracte atribuite pe toate spaţiile verzi şi avem numărul necesar de oameni şi asta se vede, dacă mergeţi în parcuri, pe zona de curăţenie, întreţinere spaţii verzi, suntem bine, în plus, aşa cum v-am spus, să facem lucrări de investiţii în parcuri care n-au fost făcute de zeci de ani, cum este podul mare din Cişmigiu sau podul din Parcul Tineretului. (..) Aleile pe care le-am văzut în Parcul Tineretului cred că n-au mai fost reabilitate din 70”, a afirmat Nicuşor Dan.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri