AcasăACTUALNuntă cu 80 de persoane, într-un oraş din Olt. Poliţiştii au aplicat...

Nuntă cu 80 de persoane, într-un oraş din Olt. Poliţiştii au aplicat amenzi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Amenzi în valoare totală de 125.000 lei au fost aplicate de poliţiştii din Olt, care au intervenit la o nuntă organizată în oraşul Potcoava, la care participau aproximativ 80 de persoane.

Poliţiştii au amendat atât organizatorii evenimentului, cât şi o parte din participanţi.

„În seara zilei de 19 iulie a.c., pe raza oraşului Potcoava, poliţiştii au intervenit la o nuntă organizată cu un număr de aproximativ 80 de persoane, cinci persoane fiind sancţionate contravenţional, cu amendă, în valoare de 15.000 de lei fiecare şi alte cinci persoane care au fost sancționate contravențional, cu amendă, în valoare de 10.000 de lei fiecare, pentru participarea la activităţi în spaţiu închis pentru care au fost instituite interdicţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În weekendul trecut, au fost verificate 750 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate din mediul urban și rural, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Peste 1370 de persoane au fost legimitate și verificate.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 331 de sancțiuni contravenționale în valoare de 267.765 lei astfel: 217 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 39.450 de lei, 10 sancţiuni contravenţionale, pentru participarea la activităţi în spaţiu închis pentru care au fost instituite interdicţii, în valoare de 125.000 de lei şi 104 sancțiuni în valoare de 103.315 lei au fost aplicate la alte acte normative.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri