AcasăZiaristi.roNuScale dă asigurări că proiectul cu reactoare modulare mici din România continuă

NuScale dă asigurări că proiectul cu reactoare modulare mici din România continuă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Directorul general al companiei NuScale Power Corp şi-a apărat marţi afacerea cu reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, spunând că lucrările continuă în SUA şi în alte două ţări – între care România – după ce compania şi-a anulat prima astfel de instalaţie într-un laborator guvernamental american, pe fondul creşterii costurilor, relatează Reuters.

NuScale a anunţat săptămâna trecută că a convenit cu o coaliţie de sisteme energetice municipale din Utah să anuleze proiectul cu şase reactoare, de 462 de megawaţi, care urma să fie construit la Laboratorul Naţional Idaho din SUA până în 2030. NuScale şi Utah Associated Municipal Power System au declarat că anularea se datorează îngrijorărilor legate de cererea scăzută pentru energia electrică a centralei.

John Hopkins, directorul general al NuScale, este optimist, în ciuda anulării proiectului din Utah. „Ştiu că, din punct de vedere financiar, avem 200 de milioane de dolari în bancă. Asta înseamnă bani lichizi, fără datorii. Deci avem un bilanţ sănătos”, a declarat Hopkins la o conferinţă a Societăţii Nucleare Americane din Washington.

Hopkins a declarat că proiectele NuScale din România şi Coreea de Sud continuă să se dezvolte.

Sfârşitul centralei din Utah, care a primit finanţare publică, a fost o lovitură pentru ambiţiile SUA în legătură o eră nouă de energie nucleară pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice. Proiectul NuScale derivă de la centralele tradiţionale care sunt alimentate de unul sau mai multe reactoare mari. În 2020, Departamentul Energiei a aprobat 1,35 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani pentru centrală, cunoscută sub numele de Carbon Free Power Project, sub rezerva alocărilor din partea Congresului. Departamentul a oferit NuScale şi altor companii aproximativ 600 de milioane de dolari din 2014 pentru a sprijini comercializarea tehnologiilor pe bază de reactoare mici.

John Hopkins a mai spus că un plan cu furnizorul de servicii Standard Power pentru dezvoltarea a doi gigawaţi de energie nucleară destinată centrelor de date din Pennsylvania şi Ohio este pe drumul cel bun. Un contract pentru acest proiect va fi finalizat „dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare”, a anunţat Hopkins.

NuScale a fost prima companie americană care a obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare pentru proiectul său de reactor mic şi modular. Susţinătorii spun că astfel de proiecte pot fi construite în amplasamente îndepărtate şi pot alimenta industrii grele cu emisii care, în mod tradiţional, au fost dificil de redus.

NuScale a declarat în ianuarie că preţul ţintă pentru energia produsă de centrală a crescut cu 53%, ajungând la 89 de dolari pe megawatt/oră, ceea ce a ridicat îngrijorări cu privire la disponibilitatea clienţilor de a plăti o astfel de sumă. Criticii spun că reactoarele modulare mici (SMR) şi alte proiecte avansate de reactoare sunt prea scumpe pentru a avea succes.

„Rezilierea contractului cu NuScale semnalează provocările mai largi ale dezvoltării energiei nucleare în Statele Unite”, a declarat Edwin Lyman, director pentru siguranţa energiei nucleare la Union of Concerned Scientists. „Încrederea excesivă în tehnologii netestate, fără a lua în considerare în mod adecvat viabilitatea economică, caracterul practic şi problemele de siguranţă, este iresponsabilă şi este clar că nu va funcţiona”, a afirmat expertul.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri