În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, municipiul Galați a fost scena unui incident grav, după ce o dronă implicată în atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit pe un bloc de locuințe. Impactul a fost urmat de o explozie puternică și izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al clădirii. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, drona a fost detectată de radare, iar forțele aeriene au reacționat imediat prin decolarea a două aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești, sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT.
La fața locului au fost mobilizate forțe impresionante de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, polițiști, echipe specializate ale Serviciului Român de Informații și structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, printre care și cele două persoane aflate în apartamentul direct afectat de explozie. Deși scenele au fost descrise ca fiind șocante, autoritățile au raportat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar două persoane cu escoriații ușoare, care au primit îngrijiri medicale.
„Situația la acest moment este sub control, pot să spun, în sensul în care incendiul a fost lichidat foarte rapid și blocul a fost evacuat. Cele două persoane rănite sunt rănite foarte ușor, cu probleme minore. Au fost transportate la spital, dar nu cred că vor rămâne la spital”, a precizat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Măsuri de siguranță și verificări tehnice
După stingerea incendiului, autoritățile au demarat cercetări amănunțite pentru a evalua integritatea structurală a clădirii și pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. „Urmează, bineînțeles, să se verifice structura blocului, pentru că sunt două blocuri lipite, deci impactul totuși a fost serios și trebuie văzut dacă populația poate să se întoarcă acasă”, a declarat Raed Arafat.
Specialiștii SRI și echipe de criminaliști din cadrul IGPR au confirmat că întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat la impact, nefiind identificate alte dispozitive periculoase în zonă.
Populația a fost avertizată prin mesaje RO-Alert în județele Tulcea, Galați și Brăila, autoritățile subliniind importanța respectării procedurilor de siguranță în caz de alertă aeriană.
Șeful DSU a reamintit cetățenilor că, în astfel de situații, trebuie să se îndepărteze de pereții exteriori și de geamuri sau să coboare rapid în adăposturile subterane disponibile.
Mai mult, autoritățile intenționează să intensifice identificarea unor noi locații de protecție, precum parcările subterane din blocuri noi, pentru a spori gradul de siguranță al populației din zonele vulnerabile, aflate în proximitatea conflictului din Ucraina. Ancheta rămâne în desfășurare, sub supravegherea structurilor de apărare și ordine publică.












