O mașină și o autorulotă s-au făcut scrum, în urma unui incendiu izbucnit, miercuri, în satul Milești din comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj, din cauza faptului că proprietarul a lăsat nesupravegheat un aparat de încălzit.
Potrivit ISU Dolj, autorulota a fost distrusă în totalitate, iar mașina, care era parcată lângă, a ars 85%.
„S-a intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la o autorulotă, în comuna Șimnicu de Sus, sat Milesti. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Pompieri Craiova cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Echipajul de pompieri a constatat că incendiul se manifesta cu violență la autorulotă și autoturismul aflat parcat în imediata apropiere. În urma incendiului au ars autorulota în totalitate și autoturismul în proporție de 85%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind efectul termic, produs de un aparat de încalzit lăsat nesupravegheat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu.












