O macara de mare tonaj s-a prăbușit, sâmbătă dimineață, în București, peste o mașină aflată în mers. Autoturismul a fost grav avariat și patru persoane au fost rănite. Șoferul este semi-conștient.
Actualizare 12:00. Șoferul a fost scos din mașină și a primit îngrijiri medicale de urgență într-o ambulanță SMURD, apoi a fost transportat la spital. În privința reclamațiilor, se pare că au fost făcute și cu privire la praful rezultat în urma demolărilor, dar și în ceea ce privește siguanța lucrărilor.
Actualizare 11:55. Primarul sectorului 1 a declarat, la fața locului, că locuitorii din zonă au făcute reclamații cu privire la lucrarea respectivă de demolare. „Norocul, dacă pot spune așa, a fost că a căzut peste un utilaj care a mai atenuat din lovitură”, a mai spus Daniel Tudorache.
Actualizare 11:40. Raed Arafat, șeful DSU, a precizat într-o intervenție telefonică la Digi24 că este vorba despre patru persoane rănite, dintre care una în stare gravă. El a mai spus că a fost o intervenție foarte dificilă, echipajul de la descarcerare fiind nevoit să taie plafonul mașinii.
Incidentul s-a întâmplat pe Strada Matei Millo, din sectorul 1 al Capitalei (zona Calea Victoriei-Parcul Cișmigiu). Mașina se afla în mers atunci când a fost lovită de brațul macaralei.
Din informațiile de la această oră, în mașină se aflau 3 persoane atunci când macaraua a căzut peste ea. Doi pasageri au fost răniți și au fost evacuați de trecătorit, dar se pare că șoferul a fost grav rănit și încă se află în autoturism. Acesta este semi-conștient.
Pompierii intervin la această oră pentru a-l descarcera pe șofer. Un echipaj SMURD îi acordă primul ajutor.
„Persoana blocată încarcerată este în stare de inconştienţă în acest moment. I s-a acordat primul ajutor, este intubat de către un medic şi se încearcă extragerea lui din autoturism fără să i se agraveze funcţiile vitale. La faţa locului acţionează un detaşament special de salvatori, dar şi alte surse medicale”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti. digi24.ro












