AcasăACTUALOlt: Au ieşit pe stradă nejustificat şi au fost amendaţi

Olt: Au ieşit pe stradă nejustificat şi au fost amendaţi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

122 de olteni care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației au fost amendaţi de poliţişti şi jandarmi, în ultimele 24 de ore, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 141.300 lei.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, prin patrule mixte sau independente, execută zilnic misiuni de ordine publică pentru respectarea tuturor normelor legale instituite pe perioada stării de urgență, fiind prezenți în stradă peste 600 de polițiști și jandarmi.

Oamenii legii au verificat şi dacă este respectată măsura izolării la domiciliu.

„Oamenii legii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, a căror valoare totală este de 141.300 lei. În urma activității desfășurate, în ultimele 24 ore (25 martie, în intervalul orar 00.00-24.00), au fost verificate peste 1.100 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu”, arată sursa citată.

O altă persoană care nu a fost găsită la domiciliu, deşi trebuia să fie în izolare, a fost plasată în carantină forțată, sub pază, pentru alte 14 zile. Suplimentar, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.