AcasăACTUALOlt: Reţinut după ce a condus băut și fără permis, apoi a...

Olt: Reţinut după ce a condus băut și fără permis, apoi a devenit agresiv cu polițiștii (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Morunglav, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost depistat conducând un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului, în condiţiile în care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie.

Potrivit IPJ Olt, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, în jurul orei 1.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au oprit pentru control, pe strada Islazului, în comuna Bobicești, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Morunglav.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.

În urma probatoriului administrat, la data de 21 octombrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 23 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiv.

În cursul zilei de ieri, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș care a dispus măsurara preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile față de acesta”, transmite IPJ Olt.

Poliţiştii au mai precizat că, pe parcursul activităților desfășurate, tânărul a manifestat un comportament agresiv față de polițiști, fiind necesară încătușarea acestuia, aspect avut în vedere la dispunerea măsurii reținerii.

„Conduita iresponsabilă la volan, în special sub influența alcoolului, pune în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți la trafic. Pentru a limita aceste riscuri, Inspectoratul de Poliție Județean Olt își adaptează permanent acțiunile și răspunde prompt la astfel de situații, urmărind creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea tuturor celor care folosesc drumurile publice”, mai arată IPJ.

 

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri