Una dintre misiunile școlii moderne, de aproape două secole încoace, este să formeze viitorii cetățeni liberi și responsabili ai unei națiuni, pregătind astfel, pe parcursul diferiților ani de studiu, condițiile emancipării lor intelectuale și sociale.
Prin aceasta, școala trebuie să insufle celor tineri nu doar dragostea de țară, așa cum o face prin studierea istoriei sau a literaturii, ci și atașamentul pentru valorile democrației și ale vieții în comun.
Dar diriguitorii școlii românești au eliminat din programa de liceu această misiune. Ultima dată când copilul se întâlnește cu educația socială este în clasa a VII-a, adică undeva pe la 13-14 ani.
În clasa a VIII-a, copilul face educație economico-financiară. După aceea, până la 19 ani sau niciodată, el nu mai află, în clasă, nimic despre societatea în care trăiește, despre valorile care îi țin pe oameni împreună, despre importanța drepturilor și obligațiilor sale ca viitor cetățean, dar și despre prețul pe care trebuie să-l pună, ca adult, pe respectul legilor și pe libertate sau egalitate.
Se va spune că există în programa de liceu mai multe cursuri opționale de educație civică, după cum există și Filosofia, în clasa a XII-a.
Dar opționalele sunt ceea ce sunt, într-o agendă școlară supraîncărcată, iar Filosofia este, în majoritatea copleșitoare a școlilor românești, ora în care, precum la Sport sau Muzică, elevii fac pregătire pentru bacalaureat, ca să nu strice media liceului.
Pe parcursul a treisprezece ani de școală, copiii din România nu fac niciun curs de etică sau de introducere în morală, pentru a deprinde secretele și bunele practici ale vieții în comun. Etica a fost abandonată, în grija profesorilor de religie, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Concluzia mea provizorie este că școala românească a renunțat deliberat, de aproape trei decenii, la a forma cetățeni ai acestei țări.
continuarea, în PRESShub
