AcasăACTUALOsemintele umane găsite pe un câmp din Olt. Victimele ar putea fi...

Osemintele umane găsite pe un câmp din Olt. Victimele ar putea fi două sau mai multe persoane

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane a fost deschis, marţi, de procurorii din Olt după ce în după-amiaza acelei zile pe un teren agricol din comuna Brâncoveni au fost găsite mai multe fragmente osoase şi un craniu.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul Olt, osemintele umane au fost găsite pe un teren agricol de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea „Odaia lui Soreaţă”.

„Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, se arată în comunicatul citat.

Anchetatorii au audiat persoanele care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti.

„În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR Bucureşti şi Institutului de Criminalistă din cadrul  IGPPR Bucureşti”, mai spun procurorii din Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.