AcasăACTUALParamedic SMURD acuzat că a agresat sexual o pacientă, în drum spre...

Paramedic SMURD acuzat că a agresat sexual o pacientă, în drum spre spital

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un paramedic SMURD de la unitatea ISU Dămăroaia din Capitală, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o pacientă imobilizată în autospeciala cu care o ducea la spital, iar apoi ar fi şters imaginile de pe camera din autospecială. 

Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii iunie. Atunci, o femeie de 35 de ani a reclamat că a fost pipăită, după ce a fost preluată de autospecială SMURD în timp ce era transportată la Spitalul Elias, notează Adevărul.

„La data de 08.06.2023, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a profitat de faptul că persoana vătămată majoră, pacientă în transport către o unitate spitalicească, se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința și a exercitat asupra acesteia acte de agresiune sexuală”, precizează DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a şters imaginile surprinse camera de supraveghere din interiorul autospecialei SMURD. „Pentru a elimina înregistrările video incriminatorii surprinse de camera de supraveghere amplasată în interiorul autospecialei de transport pacienţi, inculpatul a șters fără drept datele informatice stocate pe cardul de memorie, aducând astfel atingere integrităţii și disponibilității acestora”, arată DIICOT.

La aproape două luni de la incident, procurorii au dispus reţinerea paramedicului pentru agresiune sexuală şi alterarea integrităţii datelor informatice, iar pe 4 august bărbatul a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, conform deciziei Tribunalului Militar Bucureşti, potrivit Adevărul.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri